Situaţia iniţială

“Când am început colaborarea cu clientul nostru, compania avea dificultăţi legate de managementul flotei din cauza lipsei unui acord unitar privind service-ul echipamentelor, dar și costuri mari de întreţinere şi consumatoare de timp din cauza diversităţii echipamentelor din flota deţinută. În același timp în zona de warehouse se dorea o soluție de tipărire A4 care să permită o distribuție automată a documentelor după ce acestea au fost tipărite..”a precizat Gabriel Manga, Business Unit Manager Image&Print, ETA2U.

Managementul companiei a apelat la specialiştii ETA2U, şi a decis că trebuie să facă o serie de schimbări.

  • reducerea costurilor și uniformizarea parcului de echipamente de copiere și imprimare
  • realizarea unui mix de echipamente corect dimensionate în raport cu volumele realizate și cu nevoile de business - monitorizarea parcului de echipamente
  • suport local prin ingineri de service specilizați si certificate de producătorul echipamentelor
  • helpdesk dedicat și acces on line la cazurile de service și comenzile de consumabile deschise

Soluția

Astfel, în cadrul programului Lexmark BSD (Business Solutions Dealer), ETA2U a reușit în urma unui audit să prezinte organizației clientului o propunere de optimizare a echipamentelor existente și de înlocuire a celor neperformante, oferind astfel un mix de tehnoclogie și servicii optim.

Principalele modificări au fost următoarele:

  • preluarea în servicii a 12 echipamente vechi, dar eficiente din punct de vedere al costurilor de utilizare
  • relocarea unui număr de 3 echipamente, astfel încât să corespundă din punct de vedere al volumelor realizate și al costurilor
  • înlocuirea a peste 13 echipamente neperformante cu echipamente Lexmark de ultimă generație



Pentru imprimarea în warehouse, am ales Lexmark MS810DE împreună cu 4Bin-Mailbox, configurație care permite clientului nostru să beneficieze atât de viteza superioară a acestui echipament, 55 pagini/minut cât și de capacitatea de ieșire și sortare extraordinară oferită de cele 4 tăvi în care iese hârtia tipărită, fără a face rabat de la calitatea imprimării.

Rezultate

Datorită implementării soluţiei personalizate print2U de management şi gestionare a flotelor de echipamente, clientul nostru se bucură, în prezent, descreşterea productivităţii în ceea ce priveşte activitatea de imprimare, de reducerea costurilor şi de îmbunătăţirea satisfacţiei utilizatorilor finali.

De asemenea, compania beneficiază de Lexmark Mark Vision, un program software care monitorizează 24x24x7 flota de echipamente, trimite alerte referitoare la statusul echipamentelor, eliminând astfel timpii de nefuncţionare.

“Soluția oferită a permis clientului nostru să-și îndeplinească obiectivele urmărite, să-și reducă costurile asociate producerii de documente cu 22% și să își reducă timpul de distribuire a documentelor, reușind astfel să răspundă mai repede solicităriilor, folosind un singur partener de servicii cu un singur punct de contact.”, a adăugat Gabriel Manga, Business Unit Manager Image&Print, ETA2U.“

Pentru mai multe detalii, vă rugăm să îl contactați pe colegul nostru – Gabriel Manga, Business Unit Manager Image&Print, ETA2U, la adresa:Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.