Obiectivul Programului

Obiectivul programului îl constituie stimularea înfiinţării de noi întreprinderi mici şi mijlocii, îmbunătăţirea performanţelor economice ale celor existente, creşterea potenţialului de accesare a surselor de finanţare şi dezvoltarea aptitudinilor antreprenoriale ale întreprinzătorilor în scopul implicării acestora în structuri economice private.

Prezenta procedură instituie o schemă transparentă de ajutor de minimis.

Schema se aplică pe întreg teritoriul Romaniei, în toate cele 8 regiuni de dezvoltare.

Bugetul programului de finanțare:

Urmează să se stabilească la momentul lansării programului de finanțare

Beneficiari eligibili:

Pot beneficia de prevederile Programului societăţile comerciale (microîntreprinderi, întreprinderi mici şi mijlocii) care îndeplinesc cumulativ, la data completării planului de afaceri online (anexa 1), următoarele criterii de eligibilitate:

a) sunt organizate în baza Legii  nr. 31/1990 privind societăţile comerciale cu modificările şi completările ulterioare  sau în baza Ordonanţei de Urgenţă nr. 6/2011 pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii tineri;

b) sunt IMM, conform prevederilor art. 2 şi ale art. 4 alin. (1) lit. a), b) si c) din Legea nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, cu modificările şi completările ulterioare, care transpune în legislaţia naţională Recomandarea CE nr. 361 din data 6 mai 2003, publicată în Jurnalul Oficial al UE nr. L124 din data de 20 mai 2003 (au până la 249 de angajaţi şi realizează o cifră de afaceri anuală netă de până la 50 milioane euro sau deţin active totale de până la 43 milioane euro, echivalent în lei.

c) au capital social integral privat;

d) nu au beneficiat de alocaţie financiară nerambursabilă în cadrul Programului în anii anteriori şi nu au  asociaţi, acţionari sau administratori care deţin sau au deţinut calitatea de  asociaţi/acţionari/administratori ai altor societăţi comerciale care au beneficiat de alocaţie financiară nerambursabilă în cadrul Programului în anii anteriori. Asociaţii, acţionarii sau administratorii care deţin mai multe societăţi comerciale nu pot aplica în cadrul prezentului program decât cu o singură societate comercială.

e) administratorul societăţii este cetăţean român şi  are cel puţin studii medii definitivate (cu diplomă de bacalaureat sau adeverinţă care să ateste finalizarea studiilor);

f) au cel mult 2 ani de la înregistrare la Registrul Comerţului la data completării online a planului de afaceri şi obiectul de activitate pe care accesează este eligibil în cadrul Programului.

g) nu au datorii la bugetul general consolidat şi la bugetele locale, atât pentru sediul social, cât şi pentru toate punctele de lucru; Solicitanţii care au datorii eşalonate, nu sunt eligibili pentru a accesa Programul.

h) nu au depăşit plafonul de minimis de 200.000,00 Euro în trei ani fiscali consecutivi la nivelul întreprinderii unice, aşa cum este acesta definită de Regulamentul UE nr. 1407/2013 al Comisiei din 18 decembrie 2013 privind aplicarea articolelor 107 și 108 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene ajutoarelor de minimis .

i) nu se află în stare de dizolvare, reorganizare judiciară, lichidare, executare silită,  închidere operaţională, insolvenţă, faliment sau suspendare temporară a activităţii; 

j) nu sunt în dificultate, în conformitate cu prevederile "Liniilor directoare privind ajutorul de stat pentru salvarea şi restructurarea firmelor în dificultate", publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. C 244/2004;

k) nu au fost subiectul unei decizii a Comisiei Europene / OTIMMC de recuperare a unui ajutor de stat sau, în cazul în care au făcut obiectul unei astfel de decizii, aceasta a fost deja executată şi creanţa integral recuperată.

Perioada de valabilitate a programului de finanțare:

Urmează să se stabilească la momentul lansării programului de finanțare

Sectoare de activitate eligibile:

(1) Nu beneficiază de prevederile Programului: 

•intermedieri financiare şi asigurări: 

641 - Intermediere monetară
642 - Activităţi ale holdingurilor
643 - Fonduri mutuale şi alte entităţi financiare similare
649 - Alte activităţi de intermedieri financiare, exclusiv activităţi de asigurări şi fonduri de pensii
651 - Activităţi de asigurări
652 - Activităţi de reasigurare
653 - Activităţi ale fondurilor de pensii (cu excepţia celor din sistemul public de asigurări sociale)
661 - Activităţi auxiliare intermedierilor financiare, cu excepţia activităţilor de asigurări şi fonduri de pensii 
662 - Activităţi auxiliare de asigurări şi fonduri de pensii
663 - Activităţi de administrare a fondurilor

•tranzacţii imobiliare:
681 - Cumpărarea şi vânzarea de bunuri imobiliare proprii
682 - Închirierea şi subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate
683 - Activităţi imobiliare pe bază de comision sau contract

• 6910 -  Activităţi juridice 

• 920 - Activităţi de jocuri de noroc şi pariuri 

• producţie sau comercializare de armament, muniţii, explozibili, tutun, alcool, substanţe aflate sub control naţional, plante, substanţe şi preparate stupefiante şi psihotrope: 

110 - Fabricarea băuturilor (cu excepţia clasei 1107 – Producţia de băuturi răcoritoare nealcoolice; producţia de ape minerale şi alte ape îmbuteliate)
1200 - Fabricarea produselor din tutun
2540 - Fabricarea armamentului şi muniţiei 
2051 - Fabricarea explozivilor 
4635 - Comerţ cu ridicata al produselor din tutun
4725 - Comerţ cu amănuntul al băuturilor, în magazine specializate 
4726 - Comerţ cu amănuntul al produselor din tutun, în magazine specializate 

•producţie sau comercializare de produse energetice definite potrivit Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, activităţi de închiriere şi leasing, activităţi de investigare şi protectie, precum şi:

a) activităţi de pescuit şi acvacultură, acoperite de Regulamentul Consiliului (CE) nr. 104/2000:

- 031 - Pescuitul
032 - Acvacultura

b) activităţi legate de producţia primară a produselor agricole aşa cum sunt enumerate în anexa 1 la Tratatul de instituire a Comunităţii Europene;

c) activităţi de procesare şi marketing ale produselor agricole listate în anexa 1 la Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, în următoarele cazuri:

a. când cuantumul ajutorului este stabilit pe baza preţului sau a cantităţii produselor de acest tip cumpărate de la producătorii primari sau puse pe piaţă de operatorii economici respectivi;
b. când ajutorul este condiţionat de a fi parţial sau integral cedat producătorilor primari (fermieri);

d) activităţi legate de export şi anume, ajutoarele legate direct de cantităţile exportate, de crearea şi funcţionarea unei reţele de distribuţie sau pentru alte cheltuieli curente legate de activitatea de export;

e) ajutoarele destinate utilizării produselor naţionale în detrimentul celor importate;

f) ajutoarele destinate agenţilor economici care activează în sectorul carbonifer, aşa cum este definit în Regulamentul CE nr. 1.407/2002 privind ajutorul de stat pentru industria cărbunelui (CAEN  Rev.2) 

- 051 - Extracţia cărbunelui superior
052 - Extracţia cărbunelui inferior
061 -  Extracţia petrolului brut
062 -  Extracţia gazelor naturale
0721 - Extracţia minereurilor de uraniu şi toriu
0892 – Extracţia turbei
091 - Activităţi de servicii anexe extracţiei petrolului brut şi gazelor naturale
099 – Activităţi de servicii anexe pentru extracţia mineralelor

g) ajutoarele pentru achiziţionarea vehiculelor de transport rutier de marfă acordate agenţilor economici care au ca obiect de activitate prestarea de servicii de transport rutier de marfă contra cost.

Cheltuieli eligibile:

Prin Program se finanţează implementarea Planurilor de Afaceri , în ordinea descrescătoare a punctajelor obţinute, în următoarele condiţii:

- Alocaţie Financiară Nerambursabilă – maxim 90% din valoarea cheltuielilor eligibile aferente proiectului, dar nu mai mult de 94.500 lei/beneficiar;
Contribuţie proprie – minim 10% din valoarea cheltuielilor eligibile aferente proiectului.

Obiectul finanţării trebuie să se încadreze în una sau mai multe din urmatoarele categorii eligibile:

a) Echipamente tehnologice maşini, utilaje şi instalaţii de lucru-inclusiv software-ul aferent, necesare desfăşurării activităţilor pentru care a solicitat finanţare, cu excepţia jocurilor de noroc mecanice, electrice, electronice, meselor de biliard, instrumentelor şi automatelor muzicale;

b) Aparate şi instalaţii de măsură, control, reglare, cititoare pentru cod de bare, cântare electronice cu/fără printer pentru etichetare, aparate de marcat electronice fiscale; 

c) Mijloace de transport marfă (autoutilitare din categoria N1, N2, N3, cu exceptia vehiculelor de teren simbol G, conform Ordinului MLPTL 211/2003 cu modificările şi completările ulterioare) sau microbus transport persoane, în strictă legătură cu activitatea/activităţile pe care s-a accesat programul; 

d) Investiţiile în active necorporale referitoare la brevete de inventie, mărci de produse si servicii (francize , etichetare ecologica, licente), software pentru comerţul on-line, software-uri necesare desfăşurării activităţii pentru care se solicită finanţare;

e) Echipamente IT tehnică de calcul (tip PC, format din: unitate centrală, server, monitor, imprimantă / copiator / multifuncţională, inclusiv sisteme portabile, licenţe necesare desfăşurării activităţii, sisteme audio-video,etc.); Nu se pot achiziţiona mai multe echipamente IT, din fiecare tip, decât numărul total de angajaţi după implementarea investiţiei cu componentă nerambursabilă cu excepţia activităţilor care necesită acest lucru (Ex: Internet café, instruire în domeniul calculatoarelor, etc.)

f) participarea administratorului sau a persoanei care se ocupă cu activităţile de export ale IMM la cursuri de instruire internaţională în tehnici de export. Aprobarea cheltuielilor se va face numai daca în aplicaţia de înscriere a fost bifată opţiunea de participare la cursuri şi participantul a finalizat cel puţin 2 tematici de curs;

g) Achiziţionarea de bunuri prevăzute la subgrupele 3.1 mobilier, 3.2 Aparatură birotică şi 3.3 sisteme de protecţie a valorilor umane şi materiale, conform H.G. nr. 2139/2004 pentru aprobarea Catalogului privind clasificarea si duratele normale de functionare a mijloacelor fixe, cu completarile şi modificările ulterioare; 

h) Realizarea unui site  pentru prezentarea activităţii solicitantului şi a produselor sau serviciilor promovate (inclusiv cheltuieli înregistrare domeniu, fără hosting), pentru operatorii economici care nu deţin alt site şi care trebuie să fie funcţional la data depunerii cererii de eliberare a AFN, in limita maxima a 10000 lei;

i) Achiziţionarea de instalaţii/echipamente specifice în scopul obţinerii unei economii de energie, precum şi sisteme care utilizează surse  regenerabile de energie  pentru eficientizarea activităţilor pentru care a solicitat finanţare;

j) Cursuri de dezvoltare a abilităţilor antreprenoriale – pentru asociatul/administratorul societăţii aplicante, curs organizat de către un organism autorizat recunoscut de educaţie antreprenorială în limita a maxim 4500 lei. Furnizorii de servicii de instruire eligibili în cadrul Programului pot fi numai organizaţii furnizoare de instruire autorizate care vor prezenta documente justificative privind calificarea persoanelor ce realizează instruirea în domeniul respectiv;

k) Promovarea on-line a activităţilor societăţii comerciale, elaborarea şi producţia de materiale tipărite de promovare a activităţilor desfăşurate de societate, pe suport hârtie şi pe suport electronic, in limita a 15% din valoarea cheltuielilor eligibile mai puţin promovarea si consultanţa

l) Consultanţă pentru întocmirea documentaţiei în vederea obţinerii finanţării în cadrul prezentului program şi implementarea proiectului (nu mai mult de 5% din valoarea eligibilă/decontată a proiectului mai puţin consultanţa) . La aplicarea procentului nu se vor lua in calcul cheltuielile de consultanta. Furnizorii de servicii de consultanţă eligibili în cadrul Programului pot fi numai organizaţii furnizoare de consultanţă autorizate, având ca activitate autorizată a fi desfăşurată una dintre activităţile incluse în cod CAEN clasa 70.

Informații detaliate despre programul de finanțare:
http://www.aippimm.ro/categorie/programe/programe-2015/