Programul de stimulare a cercetării-dezvoltării şi inovării în rândul întreprinderilor mici şi mijlocii

Obiectivul principal al Programului îl constituie sprijinirea operatorilor economici, întreprinderile mici şi mijlocii (IMM) din toate sectoarele economice prin facilitarea accesului la finanţare, în scopul îmbunătăţirii performanţelor economice şi tehnice ale operatorilor economici, urmărind adaptarea la cerinţele determinate de statutul României ca stat membru al Uniunii Europene, prin creşterea volumului de activitate şi a competitivităţii IMM din toate sectoarele economice, crearea şi menţinerea locurilor de muncă, formare profesionala în meserii specifice tuturor sectoarelor economice.

Programul pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor din sfera economiei sociale

 Obiectivul Programului pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor din sfera economiei sociale denumit în continuare „Program”, îl constituie stimularea şi sprijinirea demarării şi dezvoltării structurilor economice private înfiinţate de către persoanele defavorizate prin facilitarea accesului acestora la finanţare, creşterea potenţialului de accesare a surselor de finanţare şi facilitarea accesului persoanelor defavorizate la sursele de finanţare, în vederea îmbunătăţirii condiţiilor de viaţă şi oferirea de noi oportunităţi pentru persoanele dezavantajate sau făcând parte din categorii vulnerabile.

Programul naţional multianual pentru stimularea creării, dezvoltării şi promovării brandurilor sectoriale, sub-sectoriale şi de produs

Obiectivul general al Programului îl constituie crearea, dezvoltarea şi promovarea brandurilor sectoriale, sub-sectoriale şi de produs prin valorificarea produselor româneşti pe pieţele naţionale şi internaţionale.

Programul pentru sprijinirea transferului afacerilor

Obiectivul Programului pentru sprijinirea transferului afacerilor, denumit în continuare Program, îl constituie asigurarea continuităţii ideilor şi practicilor comerciale pentru menţinerea locurilor de muncă şi stimularea activităţilor economice. Prin Program se vor susţine integral cheltuielile cu privire la taxele şi tarifele necesare realizării transferului afacerilor (conform art.21 din Legea nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, cu modificările şi completările ulterioare).

Programul pentru susţinerea internaţionalizării IMM (rezumat)

Obiectivul principal al Programului îl constituie sprijinirea operatorilor economici, întreprinderile mici şi mijlocii (IMM) din toate sectoarele economice prin facilitarea accesului la finanţare, în scopul îmbunătăţirii performanţelor economice şi tehnice ale operatorilor economici, urmărind adaptarea la cerinţele determinate de statutul României ca stat membru al Uniunii Europene, prin creşterea volumului de activitate şi a competitivităţii IMM din toate sectoarele economice, crearea şi menţinerea locurilor de muncă, formare profesionala in meserii specifice tuturor sectoarelor economice.

Programul național multianual de microindustrializare

Obiectivul Programului naţional multianual de microindustrializare îl constituie susţinerea investiţiilor în sectoarele economice prioritare stabilite prin prezenta procedură, creşterea volumului de activitate şi a competitivităţii IMM din aceste sectoare.
Prezenta procedură instituie o schemă transparentă de ajutor de minimis.
Schema se aplică pe întreg teritoriul Romaniei, în toate cele 8 regiuni de dezvoltare.

Ajutor de stat în baza Hotărârii Guvernului nr. 807/2014 pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat având ca obiectiv stimularea investiţiilor cu impact major în economie

Schema de ajutor de stat are ca obiectiv dezvoltarea regională, prin realizarea de investiții iniţiale în active fixe de înaltă tehnologie pentru realizarea de produse cu valoare adaugată mare, indiferent de dimensiunea beneficiarilor. Valoarea totală a unui proiect de investiții trebuie să fie de minimum 44 milioane lei. Această valoare a fost determinată prin raportarea la o valoare echivalentă de aproximativ 10 milioane euro (calculată la un curs de 4,4 lei/euro).
Proiectele de investiții ale căror valoare totală se situează sub valoarea de 44 milioane lei nu sunt eligibile pentru finanțarea cu ajutor de stat pe această schemă.
Valoarea totală a investiţiei - valoarea cheltuielilor eligibile şi valoarea tuturor activelor corporale şi necorporale neeligibile, fără T.V.A., aferente investiției inițiale.

Ajutor de stat în baza Hotărârii Guvernului nr. 332/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru sprijinirea investițiilor care promovează dezvoltarea regională prin crearea de locuri de muncă, cu modificările şi completările ulterioare

Schema de ajutor de stat are ca obiectiv dezvoltarea regională, prin realizarea de investiții iniţiale care determină crearea de locuri de muncă, indiferent de dimensiunea beneficiarilor şi de valoarea investiţiei.
Schema de ajutor de stat a fost instituită în baza prevederilor Regulamentului (UE) nr. 651/2014 al Comisiei din 17 iunie 2014 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piața internă în aplicarea art. 107 și 108 din tratat.